Este operațiunea cea mai banală din întreținerea unui utilaj și, în același timp, cea mai des făcută prost. Nu pentru că ar fi complicată, ci pentru că nimeni nu o consideră suficient de importantă cât să fie explicată cuiva. Se dă pompa de vaselină în mâna celui mai nou angajat, cu instrucțiunea vagă de a unge peste tot, iar rezultatul se vede peste doi ani, în jocul bolțurilor de la braț.
Un excavator de clasă medie are între 20 și 40 de puncte de gresare. Fiecare corespunde unei articulații în care un bolț de oțel se rotește într-o bucșă, sub sarcini de zeci de tone și cu mișcări lente, oscilante. Exact acest tip de mișcare — lentă, cu inversare de sens, sub presiune mare — este cel mai ostil pentru un film de lubrifiant. Nu se formează niciodată o peliculă hidrodinamică stabilă, așa cum se întâmplă într-un lagăr care se rotește continuu.
Cât de des, de fapt
Manualul spune, de obicei, la 10 ore pentru punctele de la echipamentul de lucru și la 50 sau 250 de ore pentru restul. Aceste cifre presupun condiții normale. În realitate:
- Lucrul în apă sau noroi scurtează intervalul la jumătate sau mai mult. Apa spală vaselina și, mai grav, intră în articulație și corodează bolțul. La utilajele care lucrează în albii, gresarea zilnică nu e exagerare.
- Mediul cu praf abraziv — cariere, concasare, demolări — cere de asemenea intervale scurte, pentru că praful pătrunde și transformă vaselina într-o pastă abrazivă.
- Ciocanul hidraulic impune un regim aparte. Punctele de la brațul care susține ciocanul se gresează la 8–10 ore, iar unealta propriu-zisă la 2 ore de funcționare efectivă, cu vaselină specială rezistentă la temperatură.
- Perioadele de staționare nu înseamnă că nu e nevoie de nimic. Un utilaj care stă o lună trebuie gresat înainte de oprire, ca articulațiile să rămână pline și izolate de umezeală.
Cât de multă vaselină și cum îți dai seama
Semnul că articulația e plină nu este rezistența la pompă, ci apariția vaselinei proaspete pe la marginea bucșei. Vaselina veche, împinsă afară, iese închisă la culoare, uneori cu urme metalice; cea nouă are culoarea din tub. Când vezi inelul curat împrejur, oprești. Regula sună simplu, dar necesită să te uiți, nu doar să numeri apăsările.
Excesul nu este inofensiv, contrar credinței populare. Presiunea prea mare împinge afară garniturile de etanșare, iar de acolo încolo articulația rămâne permanent deschisă la praf și apă. La motoarele electrice de rotire sau la rulmenții etanșați, supragresarea produce supraîncălzire și distruge rulmentul mai repede decât lipsa vaselinei.
Cantitatea diferă foarte mult de la punct la punct. Un bolț de cupă la un utilaj de 20 de tone înghite mult mai mult decât un punct de la un cilindru. Nu există un număr universal de apăsări.
Greșelile care se repetă an de an
Prima și cea mai costisitoare: gresarea fără curățarea niplului. Dacă pe capul niplului stă un strat de noroi, prima apăsare a pompei îl trimite direct în articulație. Practic, injectezi abraziv exact acolo unde nu trebuie. O cârpă și două secunde rezolvă problema.
A doua: amestecarea tipurilor de vaselină. Cele pe bază de litiu și cele pe bază de calciu sulfonat sau poliuree nu sunt compatibile. Amestecul lor poate să se lichefieze și să curgă afară din articulație, lăsând-o uscată. Dacă se schimbă tipul, articulația trebuie purjată complet.
A treia: gresarea cu utilajul în poziție greșită. Multe articulații trebuie unse cu sarcina descărcată, adică cu echipamentul sprijinit pe sol, ca jocul dintre bolț și bucșă să permită intrarea lubrifiantului. Gresarea cu brațul ridicat, cu bolțul apăsat pe o singură parte, nu ajunge decât în jumătate din suprafață.
A patra: niplul înfundat ignorat. Dacă pompa nu împinge, nu se trece mai departe. Un niplu blocat înseamnă o articulație complet neunsă, iar înlocuirea lui costă câțiva lei.
Sistemele de gresare centralizată automată rezolvă majoritatea acestor probleme și devin standard la utilajele mari. Distribuie doze mici și dese, exact cum ar fi ideal, și elimină factorul uman. Nu sunt însă infailibile: liniile se pot fisura, iar un punct rămas nealimentat trece neobservat luni întregi, tocmai pentru că nimeni nu mai verifică manual.
Verificarea corectă se face vizual, la fiecare revizie, urmărind dacă din fiecare articulație a ieșit vaselină proaspătă. Este același tip de disciplină preventivă ca la analiza periodică a uleiului — o rutină ieftină care te avertizează înainte de defecțiune. Iar semnalele că ceva nu merge apar de obicei devreme, la fel ca în cazul descris în articolul despre semnele că filtrul de aer trebuie schimbat: un scârțâit la rotirea brațului, un joc care nu era acolo luna trecută, o urmă de rugină la capătul bucșei. Cine le ia în serios schimbă un bolț de câteva sute de lei; cine le ignoră ajunge să alezeze un braț.
