Sari la conținut
Stabilizator de macara mobilă sprijinit pe o placă de repartizare așezată pe sol
Siguranța muncii

Calarea macaralei mobile: plăci de repartizare sub stabilizatoare și portanța terenului

Calarea macaralei mobile înseamnă sprijinirea ei pe stabilizatoare extinse și pe plăci de repartizare suficient de mari pentru ca terenul să suporte forțele transmise. Multe răsturnări de macarale pornesc de la sol, nu de la cârlig: un stabilizator care se afundă câțiva centimetri schimbă raza de lucru și poate scoate utilajul din limitele diagramei de sarcină. Dimensionarea plăcilor se face prin calcul, pe baza datelor producătorului și a naturii terenului.

De ce depinde calarea corectă a unei macarale mobile?

Calarea corectă depinde de trei elemente: extinderea stabilizatoarelor în configurația din diagrama de sarcină folosită, orizontalitatea macaralei și capacitatea terenului de a prelua forța de sub fiecare talpă. Capacitățile din diagramă sunt valabile doar pentru o macara aflată la nivel, în toleranța strânsă indicată de producător, și doar pentru extinderea respectivă a stabilizatoarelor. Modul de citire a tabelelor este prezentat în ghidul despre diagrama de sarcină a unei macarale.

Ce forță transmite un stabilizator terenului?

Un singur stabilizator poate transmite terenului o mare parte din greutatea totală a macaralei și a sarcinii, atunci când brațul se află deasupra lui. Forța se schimbă continuu în timpul rotirii, astfel că fiecare dintre cele patru tălpi trebuie tratată ca și cum ar prelua valoarea maximă. Această valoare se ia din documentația producătorului sau din calculatorul de bord al macaralei și nu se estimează prin împărțirea greutății la patru.

Cum se calculează suprafața plăcii de repartizare?

Suprafața plăcii de repartizare se obține împărțind forța maximă din stabilizator la presiunea pe care terenul o poate suporta. Pentru o forță de 300 kN, adică aproximativ 30 de tone, și un teren care admite 200 kPa, rezultă 300 : 200 = 1,5 m², deci o placă pătrată cu latura de circa 1,25 m. Talpa stabilizatorului, cu o suprafață de numai câțiva decimetri pătrați, ar transmite pe același teren o presiune de multe ori mai mare decât cea admisă.

Calculul presupune o placă destul de rigidă pentru a distribui forța pe toată suprafața ei. O placă subțire se îndoaie, iar terenul este încărcat doar în zona centrală.

Ce presiune suportă diferitele tipuri de teren?

Presiunea admisă variază de la sub 100 kPa, pe terenurile moi, la câteva sute de kPa, pe pietrișul îndesat; 100 kPa înseamnă aproximativ 10 tone pe metru pătrat. Valorile de mai jos sunt strict orientative.

Tip de teren Presiune admisă orientativă
Argilă moale, umplutură necompactată Sub 75–100 kPa
Nisip cu îndesare medie 100–300 kPa
Argilă tare, uscată 150–300 kPa
Pietriș îndesat 200–600 kPa

Apa din teren, umpluturile recente și straturile slabe aflate sub o crustă tare reduc mult aceste valori. Pentru ridicările grele, portanța se stabilește de un specialist geotehnician, iar planul de ridicare indică poziția și dimensiunea fiecărei plăci.

Ce condiții trebuie să îndeplinească plăcile și calajul?

Plăcile trebuie să fie rigide, întregi și așezate cu toată suprafața pe un pat plan.

  • Se folosesc plăci din oțel, dulapi groși din lemn de esență tare legați între ei sau plăci din materiale compozite destinate acestui scop.
  • Talpa stabilizatorului se așază în centrul plăcii, nu spre margine.
  • Terenul se nivelează înainte, iar golurile de sub placă se umplu și se compactează.
  • Straturile de dulapi suprapuse se așază încrucișat, fără spații între piese.
  • Cărămizile, bolțarii, paleții și bucățile de lemn crăpat nu se folosesc drept calaj.

Unde nu se amplasează stabilizatoarele?

Stabilizatoarele nu se amplasează lângă marginea unei săpături, pe șanțuri astupate recent sau deasupra golurilor subterane. O regulă practică frecvent folosită cere ca distanța până la marginea săpăturii să fie cel puțin egală cu adâncimea ei și mai mare pe terenuri slabe; decizia finală aparține persoanei care coordonează ridicarea, după principiile descrise la săpăturile adânci și sprijinirea malurilor. Căminele, canalele, subsolurile, rezervoarele îngropate și conductele pot ceda sub o talpă chiar dacă suprafața pare solidă, astfel că traseele se identifică dinainte, ca la localizarea rețelelor subterane. Asfaltul și dalele subțiri ascund adesea un strat slab.

Ce se urmărește în timpul ridicării?

În timpul ridicării se urmăresc plăcile și nivelul macaralei, pentru că tasarea apare de obicei treptat. Prima ridicare se face de probă, cu sarcina la mică înălțime, iar o persoană desemnată observă fiecare talpă la trecerea brațului deasupra ei. Lucrul se oprește dacă o placă se afundă, se înclină ori crapă, iar sarcina se coboară. După ploaie sau dezgheț, calarea se verifică din nou. La extinderea stabilizatoarelor, nimeni nu stă între talpă și obstacole, iar comunicarea cu macaragiul urmează regulile din articolul despre semnalizarea manuală către macaragiu.

Rămân de actualitate

Ne vedem la următorul articol. Înapoi sus ↑